se făcea că era întuneric
undeva s-a deschis o ușă
am ieșit precaut
afară era un fel de toamnă
nu era nici frig nici cald
și mi s-a făcut deodată şi cald şi frig
o lumină de aur scălda văzduhul
și un parfum jilav înconjura lucrurile
înaintam încet printre frunze
un patefon cânta un marș celebru
se oprea
la aceeași frază
am ridicat acul l-am dat la o parte
liniștea a dat iama în frunze
răscolindu-le
și m-am răsucit pe călcâie
pe un fotoliu de răchită un bătrân
parcă dormea parcă era mort
avea frunze pe genunchi pe umeri și în barbă
îl știam semăna cu tata era tata și parcă totuși nu
avea un semn pe mână ca al meu
în cana lui o frunză mică se îneca în ceai
mi-a fost milă de el bătrân și singur
într-o căsuță cu grădină plutind așa aiurea pe un nor
l-am lasat să doarmă nu voiam să aflu adevărul
și m-am furișat pe vârfuri prin ușa rămasă deschisă
tu m-ai îmbrăţișat și ți-ai strecurat o coapsă între coapsele mele
te-am cuprins în brațe părul tău bogat mirosea a toamnă
nu-mi era cald nu-mi era frig era doar bine