e a şaptea zi deja de când caut în mine zidul
un lătrat mă invită insistent afară
ploaia îţi picta cu migală chipul pe poarta casei
aerul din golul lăsat de trupul tău
îmi intră tiptil în plămâni
rece şi gustos ca un ţipăt de coroană...
e un lucru extraordinar chiar
faptul că n-a concurat nimeni cu spaţiul în care
ţi-ai ascuns cu grijă întunericul
aşa că poţi să-i mai priveşti cupola în linişte
până când îţi voi culege tăcerile
şi le voi vărui în alb necontenit respirându-te ...