Septembrie vine așa ca o boală ascunsă ca o plăcere instinctivă
ca eu înspre tine
Aș putea face orice pentru tristețea asta
să iau de bărbat un nebun cu ochi de căprioară
să bem dimineața devreme ceai de anghinare sau rozmarin
- are culoarea pielii tale dacă pui o lingură cu vârf -
să mestec în neştire pe stomacul gol tutun

Camera asta miroase a cale ferată a buruieni a oameni nespălați mult
cuvintele se prind pe loc în pânza de păianjen
Inchid ochii să văd cum te miști. Grimasele nedumerirea sângele care te țin în viață
conturul oaselor înghesuite ca scrisorile într-o ladă cu vechituri
si restul
restul acela al tău, amestec de pamânt și mătase

(Ascultă-mă, dintre toate acestea doar alunițele îmi vor spune că esti tu
pentru că mama ta a furat câteva boabe de piper negru)

În rest
scoatem aerul prin inimă gata otrăvit
numai bun pentru lumea asta și cealaltă

Nimicul începe să fie totul pentru mine ca o piele întinsă pe dinăuntru
Între timp
Mă leg de tine aşa cum fluturele de noapte îşi arde aripile la lumina unui bec

Aștept sa vină ceva de sus. Orice, o piatră, o idee proastă, câțiva ani-lumină, dacă nu e prea mult
Acolo până și fericirea poate fi crezută
uneori seamănă cu o femeie în desfrâu alteori cu un bărbat abătut
Celelalte care nu
țin de întâmplare de zdrobitul strugurilor până la sânge

Pe margine licurici își fac loc să crape în tine pământul