poem întreg


tu mergi pe lângă ziua de azi
vorbeşti în şoaptă, să nu te audă nimeni,
ochii acestei zile nu se aseamănă în culori
nici cu ochii de câine, nici cu cei de pisică,
dar, atunci, când tu treci pe lângă ei, devin luminoşi,
au un timp al unei tandreţi care nu mai există
şi, parcă, toate rănile pământului fug
pe lângă pereţii de sticlă ai unei priviri





eu mă ascund în umbra tuturor strigătelor tale
în fiecare noapte în care, printre lacrimi, suspini,
nu am spaţiu în care să mă zvârcolesc,
să devin liber, doar pentru că vorbesc sincer şi tare



ziua care a trecut nu are nici braţe, nici umbră,
sensul ei se transformă în scrum.