stau cu luna în poale şi dumnezeu într-un colţ. un
paparazzo mă urmăreşte pânâ-n talpa iadului. unde mi-s
dracii, cuminte n-am cum să fiu. moartea mi-e clară,
semnul lui, luminos. am să-l găsesc, am să bat din picior
şi din oglindă o să apară, cu frezii în mână, cel mai
frumos nebun, în piele de şarpe.

tace, stă culcat pe spate printre rochiile şi pălăriile
mele cu ochii închişi. ştiu la ce se gândeşte atunci
când zâmbeşte ghiduş. scrie despre iluminare, despre
un cap de mort. sunt sigură, bărbatul acesta nu va ceda
niciodată nervos. poate doar atunci când am să-l rog
să-mi scoată ciobul de sticlă din călcâi.