1.

(fluxul)

nu-ţi fie milă ai întrebat
ciob de ochi multiplicând furtunile inimii
neauzite de surâsul înalt
este acesta? versul care îţi ajunge până la oase

am rupt din călcâiul portului rămas în urmă
bătături vechi destrămate
mi-au căzut mâinile picioarele mi-au căzut eu
am tremurat mai departe

a nins o femeie mi s-a ascuns între rugăciuni:
- evinereaiubiriihaivino!
închid păsările în foi de biblie apoi le aprind:
- zborul miroase divino!

cercetez cu vorba fulgii de sâni ai depărtării
cum aş putea să mă înec?
norii de lapte scriu semnele iernii sub pântec
aud eonii de aur cum trec

coarnele tac suspendate în marea de linişte
ca nişte unghiuri de spumă
corabia coastelor geme perechile de animale
ce mă vor ajunge din urmă

pânzele sus! tociţi-vă tocuri! tăiaţi vioara!
strigă lupul de mare în vis
îngerii îi mâzgălesc lumile de sub pleoape
sincretismul zeului sinucis

2.

(refluxul)

de cât timp? durează adevărul
mă întreabă bătaia inimii
(unitate de măsură-durată)
sângele mă desenează o hartă
a emoţiilor

tu cu ce? te ocupi (din ce trăieşti)
vrea să ştie palma
răsfirând direcţii diferite de apucare
degetul mic cedează primul în faţa
tenacităţii degetului mare

această iscălitură a oamenilor de treabă
care n-au aflat
numele lor cum anume se scrie
din sânge şi carne de părinţi dacă suntem
asta înseamnă
că dumnezeul cărţii e? de hârtie

bine că eşti tu zmeu! mă apostrofează
cu sprânceana ridicată o vorbă de bine
fericirea – durerea sunt „fapte de viaţă”
cât nu se întrupează din tine

ce iubire sonoră! de sine evident…
îmi persiflez deja puţin beat
interlocutorul/interlocutoarea
văd luna schimbând feţe-feţe
când soarele coabitează cu marea

3.

(eclipsa)

cât de înalt e? muntele fericirilor
se întreabă peştera sa interioară adâncindu-se
ca nişte aripi crescute către minus infinitul
suferinţei terestre

nimeni sunt si vocabularul meu oftează
nu are sensuri pentru ceea ce nu înţelege
sfârşesc prosteşte în schimb pentru
fiecare lucru definit

sunt eu? ne-curatul fiecărui strop de oţet
puneţi-mi peste buze pielea voastră
înmuiată în cuvinte – eli eli
cu păr sau fără păr
nici o alta mai tare nu minte ca pielea de om

unde pleci? (ce uşor dai bir cu fugiţii –
lasă-i pe toţi ipocriţii să spună cum că
ai fi murit…)

auzind acest lucru iubita mea se cristalizează
parcă este o cometă ce avortează în galaxii
praful relativităţii

hei hei mă strigă nenumitule neiubit niciodată
mai mult decât cel pe care l-am iubit deja uită
-mă eu sunt cea din care vei renaşte cu buricul
tăiat pentru totdeauna