tata era la vânătoare de raţe, ucidea de câţiva ani cu iscusinţă,
spunea, cu ochii în sânge, raţele sunt proaste,
dar au carnea zveltă,
o urmărea pe mama cum strânge cu lingura deasupra cazanului
grăsimea morţii,

nik pe la iaşi cu oana, înconjuraţi de îngeri cu săgeţi,
draci cu archebuze,
într-o mare încurcătură, ca un puzzle, un ovul blestemat,
o frică pântecoasă, trecându-le pe sub piele ca un tren cu aburi

mama, cu degetele arse,
încercând să stingă focul sub pirostrie, cu porumbul
din hambar în flăcări,
cu dinţi aurii strălucind în întunericul sângelui, cu raţa apatică,
demult plutind în cazan

el, cel care s-a schimbat la faţă,
care a fost aproape de mine cu spatele, care m-a clădit în perete,
care din mine fură cu neruşinare
zile,
carne lamelată

dragostea mea este întinsă în voi ca o ţesătură fără fire
să ne ţinem de mână,
să ne ajutăm, să aflăm
ce facem în apa murdară, cu raţele speriate, înotând cu buştenii de gât