Fetele atât de nude și firești
fără tricou în fluviu, cu ce blânde
forme, lângă pietrele aspre și mirosul
încremenit al apei, desfundau porniri
taciturne în sânge: În timp ce soarele
încălzește dulcile lor curbùri și aerul
capătă acreala corpurilor, eu în ce cuvinte
să fug - pentru ce mă exilez într-o contrară
viață, unde acele sudori tandre,
picurate din pori virgini, nu au
decât suflarea unui nume?... Din ușoara
boare a părului se naște pericolul
ce inima mea acum o răscumpără. Și la acești fiori
telurici, iată ce opun: oh, doar versuri! oh, pagubă!


[„Le giovinette cosi nude e umane” în ciclul „I lamenti” din vol. Il passaggio d'Enea]
(traducere de Marin Mincu)