să-i spunem carmen pentru că este frumoasă
frumoasa cu ochii în care a curs întuneric
bărbații îi scriu stihuri de dragoste
femeile îşi atârnă silabe sfâşiate din ea la urechi


carmen surâde și desenează linia sumei prin mijlocul tăcerilor ei
ori se ascunde în umbra cuvintelor ca după un evantai andaluz
mai întâi m-a atins cu mâinile ei transparente
puteam să văd prin carnea de sticlă cum primele litere
se adunau într-un cleşte vrăjit apoi într-un pâclă subţire şi albă
tu nu răspunzi niciodată îmi spuneau ochii ei
chiar în secunda în care orbeam

priveşte eşti doamna mea i-am cântat

crăiasa fugită în toiul nuntirii uite-ţi numele scrijelit cu tandreţe
iubeşte-mă încet te cuprind când vei pătrunde cu totul în mine

ah, nu, sunt puţin obosită în seara aceasta
doar ştii că nu-mi plac acele înfipte în braţele tale

eşti supărată că te-am trădat după trei zile în care văzusem
cum stau diavolii-legiuni după gardul de foc
până atunci am crezut că iadul e numai aici
cât de mult mă iubeai cum sfâşiai din mine cu secera unghiilor
păstrez şi acum încrustată scara aceea de cruci

***



de ce ne-mplineşte Dumnezeu cele mai ascunse dorinţe
ca unor condamnați la moarteîn vreme ce, noi, oamenii
facem din carnea arsă viniluri pe care imprimăm
cu cenuşa perne pentru iubiţii rămaşi
din putreziciune mâncare viermilor domesticiţi
iar din pielea presărată cu sare mumii

nu am văzut nici un om să facă numai suflet din rănile lui


şi totuşi câteva grame nu pleacă din partea aceea de lume
de care sunt trainic legate cu lumina lină a slavei
pe care într-o limbă moartă o strigă cu glas de prunci nenăscuţi
acasă
akasa