Universul în care ne întâlnim
este, din ce în ce, mai fragil,
el poate avea de suferit
dacă ţipăm unul la altul
sau, dacă un val mai puternic al mării
îi loveşte cupola de sticlă.



Aşa că, de seara trecuză,
vorbesc cu tine doar în şoaptă.




Azi a plouat,
nu am vorbit deloc,
am avut gura plină
de stropi uriaşi de ploaie
şi tu mi i- ai şters pe toţi
cu mâna ta dreaptă
şi ai înţeles ce am vrut să îţi spun.



Ne uităm sensul pe care îl avem
în această lume
şi asta doare.




Azi am închis ferestrele deschise spre libertate,
îmi este frică
şi teatrul de păpuşi
se joacă exact în distanţa
pe care seara o lasă între noi.