Mă supune-a cântului arşiţă
Bârna vremii — racilă 'n grumaz:
Din şopronul care-am mai rămas,
Sboară amintirea ca o şiţă.

Sfinţii-aveau dulămi cu nasturi — stele
Spăngi în mână, încinşi cu nişte sfori
Maica m'ardica de subţiori
De le pupam mâna fără inele.

Prea-Curata, oacheşă — o noră
Gătită cu tulpane, ca de horă,
Da să sugă ţâţă, muiereşte,
Unui băiat cu soarele în creştet.

Un rumân bătrân, tot cu dulamă,
Cumpănea un pepene în palmă —
Domnişoara spunea că-i Moş Dumnezeu
Ţine Pământul, cât e de greu.

Satul se 'mbulzea la liturghie,
Ca în Sărbători, la prăvălie.
Şi-acum încă, dulce, mă 'nfioară
Glasul popii Tache, de vioară,

De privighetoare din lăstar.
Şi mă văd copilul mânios:
Că pe Domnul nostru Isus Cristos
L-omorâră oţii de jandari.

Inimă, curată ca orezul,
Inimă din clasele primare,
Te-ai grijit în Săptămâna mare?
Ieşi dintre copii de spune Crezul.