Iarba se divulga părului tău
în dimineaţa goală şi suna
aceeaşi apă peste câmpuri
şi-o mână veche şi osoasă de femeie
parcă-aşeza în rând pahare albe
ştergându-le întâi de vânt cu-o cârpă
rotindu-le încet până piereau
în patima desăvârşirii lor

singur în aer
vinovat sau ascuns sau neputincios
lângă o masă de tablă rămas
într-o odaie-ngustă a pământului
nu ştii ce timpuri pentru mine acasă
trec mă apropii şi mă depărtez
blândă crezi prea mult în fiul tău
între râuri l-ai născut să nu audă
decât noaptea mersul lor sub astre
şi iar duhoarea albă-a primăverii
şi apa nu ne lasă să vorbim
ţine cu săptămânile cu anii
ne răscoleşte

n-avem ce face şi ajunge apa
în groapa care stăruie pe câmpuri
şi curge-n noapte lung pe ziduri goale
şi o simt câinii-n lanţurile lor
prin curţi şi noi ascunşi ne naştem
steaua de somn întunecată mamă
răpuşi în spaţiile mari.