Pari ca trezit din somn!
Te uiți speriat încercând
cu greu și spre mirarea ta,
aproape insesizabil, să iți revii.

Ești defapt chiar tu în acea oglindă.
Dar privirea șireată, trecută aș spune
sau, oare m-aș hazarda să o declar...
Luminata, răzbate încă
de sub cărunta frunte sprâncenată.

Pământul se concretizează încet,
își face apariția sub tălpile
prin care un cui scri-jelește,
înaintând grăbit spre suflet...
Începe să iți placă să simți asta.
De fapt amândoi știm că
este extraordinar să simți orice.

Nebun, în colțul spre care
te grăbești inutil e doar
vechiul tău roman, din care
ieri ai pescuit un vis.

Pe fereastră sunt desenate
Alte vremuri care țopăie
Fac chiar să crezi că sunt aieve...
Dar, nu sunt!

Și într-o ultimă fremătare
când din mesteacăn se scutură flori
Pe rând, câte o biciuitură boreală
De lumină lasă pe obraz,
Riduri adânci

Uiți că ai vrut cândva
Să mori...
Să te strecori afară din odaie
Înainte de a sosi
O ultimă zori.