"ce aşteptaţi de la cântecul meu, acum când nu mai mă tem,
iar glasul cetăţii îmi pare guler de marmoră limpezindu-mi trupul?"
"de unde mă întorc, auzindu-vă cum plângeţi cu lacrimi
de pământ,
îmblânzind animalele acestea de apă şi de ce-mi par ochii voştri
înzăpezite vizuini de fiare eu nu ştiu şi mă întorc fără de drum,
eu nu ştiu, iar voi îmi sărutaţi pumnii cu nerăbdătoare săbii, o,
dacă i-aş desface, un adevăr negru v-ar fulgera, amintindu-vă
noaptea cînd m-aţi petrecut cu braţe foşnitoare la poarta cetăţii"
"ce aşteptaţi de la rănile mele frumos mirositoare?
nu mă cercetaţi; despre tandreţea morţii nu vă pot spune nimic,
decît că am văzut doi ochi de gheaţă întâlnindu-se-ntr-un pustiu,
pe unde trecuse, ori trebuia să treacă el, akheronul, trup de vietate
prefăcută"
"şi noi ce împlinim? îmi daţi mâinile voastre în grijă,
iar eu, căzând, trebuie să deosebesc copilul de dumnezeire,
rana de soare, trupul de suflet, pământul de pământ;
şi voi ce faceţi? cum veţi însufleţi locul acesta fără de margini
dintre caii pe care i-aţi lăsat să înnebunească până s-au născut?
cine-i va îmbătrâni? cine vă va fi prinţ şi cine giulgiu?"