Trebuie sã ne facem daruri.
Sã memorãm cu atenția
data de naștere, a noastrã și a celorlalți.
Încã de dimineațã,
sãrbãtoritul sã primeascã de la prietenii lui
o cravatã argintie care sã-i limpezeascã mâinile,
o portocalã care sã-i împrospãteze surâsul,
neapãrat, câteva idei
care sã-i desãvârșeascã forma inimii.
Dacã unul dintre noi s-a-ndrãgostit,
sã-i dãruim imaginea duratei,
iar dacã s-a îmbolnãvit din iubire,
sã-i dãm sã bea tinerețe și demnitate
dintr-un pahar curat, pictat cu-o floare.

Unii se vor împotrivi:
din trufie, de prea multã singurãtate,
sau pentru-a nu ne rãmâne datori
(ca și când nu ne-ar fi datori, oricum,
pentru cã respirãm și ne mișcãm alãturi de ei,
împãrțind destinul unic al lumii).

Sã nu ne descurajãm.
Sã trecem dincolo de trufia, de singurãtatea lor,
cu daruri în mâini,
cu adevãruri necruțãtoare,
precum și cu obiecte mai blajine,
ca, de pildã, o zebrã din material plastic,
o mãsurã de vals, un abajur,
iar dacã totul merge bine,
ca o oglindã în care sã ne scufundãm împreunã obrazul,
fãcând-o vastã ca marea.