Am visat azi-noapte sub pleoapele verzi
Somnul de stofă al unui ins şters.

Arbori nătângi, plini de fructe şi frunze,
Înlocuiau arborii cu inimi neunse.

Şi era lumină, şi era lumină
Ca-ntr-un pahar cu ceai în care-a explodat o albină.

Hei, ziceam. Şi mai mult n-am grăit,
Purtam în frunte un ochi liniştit.

Dar astupam fereastra să nu se audă
Cât îmi e de ciudă, cât îmi e de ciudă...