Miel pascal,
Miel singur, sub safir,
În sumbra odaie, mi-ai tremurat zăpezile de culmi,
Argintul din potir,
Şi-atunci răcoarea văii a năvălit pe feţe.
Cu flori şi cu poteci, cu mânăstiri răzleţe.

Sacrificat plăpând!
Nici tu, nici pruncul blând n-o să ne-nveţe
Să-ngenunchem sub patrafirul de iubire,
Arzând păcatul cărnii şi-al poftelor drumeţe.

Rămâi un sol al primăverii care moare,
Floare tristă, floare de candoare,
Pierdut în pacea ierburilor creţe.
O! amintire fără de poveţe.