am dus la amanet livezile
din toate numai un gutui a scuturat din frunză
cădea lumina şi tăia felii-felii din viaţa mea de dor de dumneata - ningea

Se strecura printr-o fereastră raza parfum în gura mare ştirba lumii iar pe asfalt un dinte mare cariat de gândul ce îmbrăca scheletul cu pământul -dădea ocol zăpezilor un condamnat întârziat - trăia

era din ce în ce mai gol prin om şi pasărea zbura din ce în ce mai scurt înfrigurând se anunţa că vine Domnul şi curând o altă pasăre prin om zburând

tăiau din lemnul ud şi măsurau apoi în zale câte minuni pot fi lăsate la vedere şi câte puse dând cu sare peste omăt - nimicul...se-mpreuna tăcând cu frigul

au măsurat din nou livada una singură rămasă târziului la noi acasă tăia din ea şi tata era mai tânăr pe atunci Irod dăduse liber să se piardă prunci

aici a poposit un călăreţ azinoapte
priviţi vă rog şi dumneavoastră cum umbra lui se sprijină pe coate