Era în trup la mine, dar trupul meu murea,
Și-am vrut s-o iau cu mine-n pãmânt, însã pãmântul
Ca pe-o albinã micã, o-ntr-aripã ușor
Și-o dezlegã de tinã, s-o risipeascã vântul.

Eu nu știusem încã albina fermecatã!
Aripa de luminã pe-o razã se frângea,
În pulberea de aur se risipea o patã,
Și-n ziua aceea nimeni pe lume nu plângea.

Și-n pragul de-ntuneric am prețuit-o abia
Când lunecau corãbii pe apa morților
Și luna ca un galben, topindu-se, ungea
Vãzduhurilor moarte țâțâna porților.

Albina fermecatã se oglindea în ape
Și, vrând s-o prind în mânã, gemui simțind-o cum,
Pierind cu mine-odatã, s-aprinde sus departe:
O floare de luminã pe-un lujer 'nalt de fum...