Ziua duhneşte în bălării... dis-de-dimineaţă
te întorci cu borcanele de iaurt;
de îndată ce îmi vorbeşti naşti un cosmos meschin:
ratele de plătit, gazele, pâinea palidă tot mai improbabilă...
Aduci acasă din troleibuz
toate privirile de contabil ce te-au fişat
acum, în anul bisect, în acest apendice al timpului.

Am citit că sumerienii făceau la fel:
năşteau toate lucrurile pronunţându-le.
Atunci, ce e golul din noi fără nume?
Şi cum să numesc sufocarea de zi cu zi, ghimpele
aerului, apa tulbure pe care o refuză şi aspirina...
Spune tu, isteaţo, cum se pronunţă „mâine”
când nu ştim cum să-l ademenim pe sub uşă
cu magnetul?