 |
|
|
|
|
|
|
|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
|
|
|
||
|
|
Promo: 
|
         
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ Soacră, soacră... 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-01 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
O, Doamne, m-am săturat
să-mi pândesc sângele. Năclăit sunt, pângărită e goana. Dâmburile de silă nu au fost ocolite nici ele, dar se așează temeliile răzând la fel de măruntaiele spetite. Și nu știu ce vreau cu un singur deget măcar, și vlaga oftează după stârpitul imbold, printre lăptoase boabe de vâsc, și tidva se lovește de arborii lepădaț. O, nu-mi cerceta numele, Doamne, eu m-am închinat ochilor care știu să nu presupună, picioarelor care se opresc târziu în pământ, mâinilor sfinte cât o dragoste omenească. Frunții. Cu privirea vâlvoi am cutreierat apele încurcate în ger, și am istovit ceea ce presupune răgaz. Am fumegat cu mentă sub limbă, am îngropat vâslele în pământ, am așezat blidele cu leșii deasupra. Mi-am spălat, Doamne, sufletul către miazănoapte, și acum pe spaimă pândește gura bolnavului. Mi-a rămas doar somnul cu glasul lui bătut în adânc, ei nu vreau somnul. Cocorii așteaptă cer. Eu ce aștept rezemat de arborele tău înflorit de cârje în vârf? Clopotele sapă în pământ primăvara mielului care se va desparte de sânge. Mestec cenușă în gură, la răspântiile cu dureri de picioare, privind cerul săpat în fântână. Stelele. Iar cerul e atât de înalt încât îmi atinge sufletul, Doamne.
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| ||||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | | ||||||||
| ||||||||||
Texte Recomandate
|
