I

Privirea ta-nlăuntru poartă o luntre şi mi-o trimite încărcată cu catifea de ochi negri şi diamante mărunte a câtor visuri câtor abisuri ieri pe înserat s-a spânzurat un înger într-un moment de fericire şi aripile lui căzute scârţâie sub picioarele tale pe zăpadă ce de flori ce de ramuri ce de degete.

II

Rochia mării în scoica safirului păşeşti sau luneci corabie sau acrobat, tu fluviu vertical cu diadema părului albastru cascadă de ferigi sau de ţipăt şi iată un geam se înclină, îţi schimbă transparenţele şi eşti o femeie moartă o fantomă cu rochia mării în scoica safirului, palmierul întinde braţul şi te salută, vapoarele îţi călătoresc umbletul şi norii spre crepuscul frumuseţea.