Oameni şi frunze şi noaptea ca un păr amar
Noaptea învăluindu-mă ca o armură moale
Ca o armură rece şi caldă de frunze ude şi velur
Ca o armură de frunze pe frunte, pe ochi, pe gât, -

Omul care a văzut carele cu coviltir sunând
Carele şi sub ele felinarul ca o inimă de cal
Omul care a spus mâna pe vâna de la tâmpla nopţii
Omul cu o mână mirosind a tutun şi a păr.

Omul acela ducea sub coaste o inimă ca o armură
Coastele palpitau şi fiecare era o inimă -
O inimă grea, de 5 kile, vânătă, aburind
Cat un păr asudat, ca o gură fumegând.

Am adus, stai, am adus lângă tine,
O armură, o inimă, oameni şi frunze,
O căruţă în care zace o inimă de cal
Din care o să fumăm o ţigară de catifea,
Până când zorii vor curge pe pulpele tale
Ca un lichid alb, cleios cu leucocite moarte
Pentru idila din parc, pentru frunze şi căruţe
Dar tu să-ţi aminteşti de omul cu inima ca o armură
Din care o să fumăm o ţigară de frunze,
Şi fumul te va învălui ca o armură
Fumegând.