De când nu mai trece streina
Rămâne pustie grădina.
Lăstunii se-ntorc să mă vadă
Copac desfrunzit în livadă,
Rotindu-se stol -
Şi cântă şi vântul a gol.
Dar vântul, zăbav,
Răspunde:-i bolnav.

Şopteşte prin spini o-ntrebare:
Ce are? Ce-l doare?
Că nici el nu ştie,
Nătâng între foi de hârtie.
Dar crinii-mbrăcaţi în panglici,
Pe cârji de irozi şi vlădici,
Se roagă-n sobor pentru mine,
În isonul maicilor schivnice-albine.

Biserică mare, grădina
Aşteaptă? Mai vine streina?
Să vină,
Cu pasul înalt, de tulpină.
Aşteaptă-n pridvoare,
Ca două altare,
Duminica de cununie?
Aşteaptă streina, din zori, să mai vie?
Să pui, între iezi şi albi porumbiei,
Nuntaşii de faţă şi marturii mei,
Inelul în degetul ei?