Munţii pe care i-am văzut într-o dimineaţă de iarnă
Erau asemeni unui om sărac.
Mi-a fost milă de ei şi le-am dat să mănânce
Şi apă le-am dat, ca să bea.
Cu basca şi cu bocancii de munte
Păream un poet care se mulţumeşte cu furnici
Şi cu o partidă de şah, la ora prânzului.
Când seara s-a lăsat am plecat cu primul tren
Şi ca să beau ceva am coborât, mai apoi.
Era o haltă ca oricare alta,
Cu o bancă de lemn la intrare.
M-am gândit că oricine poate să vină aici
Ca să-i dau viaţa mea, de tot,
Ca pe un bănuţ cu care nu ai ce face.
Şi pentru că nu a venit nimeni în micul orăşel de munte
Ca să-mi ceară lucrul acela de nimic
De care eu nu mai aveam nevoie,
Am băut, am mâncat, m-am înveselit.
Cu lacrimi în ochi mi-am privit viaţa,
Ca pe un bănuţ,
De care ai nevoie pe un drum de seară.