Scoate mama pâinea din cuptor
Şi nouă ni se pare că răsare soarele,
Dintre norii negri şi vineţi ai nopţii.
Ne-nvăluie pe toţi un abur săţios şi uşor,
Ca-n dimineţile cu luciri de aramă şi rouă.
Lucrurile capătă alte contururi.
Fulgere vii joacă pe ele -
Cum zorii, pe bobocii umezi de trandafiri.
Fragede sunt trâmbele aerului, şi subţiri,
Când mama pune pe masă pâinea albă şi nouă.
Ne aşezăm în jurul ei toată,
Părinţi, bunici şi nepoţi,
Păstrând pe buze, nerostite, cuvintele...
La mijloc pâinea: soarele chiar,
În jurul ei - noi; plantele, sfintele.