uneori vreau să văd
o piesă de teatru pe scena din camera mea
aia cu pereţii mov ca fusta naşei la nunta mamei
avea poalele până în pământ căzute ca nişte bale de buldog
şi-un zâmbet şters de parcă s-ar fi chinuit să-l producă
aceeaşi naşă care m-a botezat dar nu m-a sunat niciodată de ziua mea
să-mi spună la mulţi ani
aceeaşi fiinţă care semăna cu bunica mea pe care am iubit-o atât de mult

dar ea s-a stins pe o bancă de lemn din oraş
îţi poţi închipui
să mori aşa liniştit pe o bancă, în sunetul zgomotos al maşinilor
trecând pe stradă?
eu ştiu cum l-a iubit de mult pe bunicul meu

bunicul meu care m-a învăţat să joc şah când aveam 8 ani
cum mă lăsa să-l bat întotdeauna şi cât de prosteşte mă bucuram eu
campionatul pe care l-am câştigat în liceu gândindu-mă la el cum stă
acolo lângă Dumnezeu

pierdeam după-amiezile privind tinereţea lor din pozele de pe noptieră
cu ei doi atât de frumoşi şi de neridaţi
zâmbind a viaţă