am să rămân în odaie
până când vor deveni pereţii transparenţi
până când duşumeaua va fi de marmură
până când părul meu va fi de marmură

până ce pereţii se vor depărta la infinit
şi cuvintele meu vor avea ecoul
celui care strigă înnebunit
de-o vedenie îngrozitoare

până ce mobilele se vor acoperi cu praf lunar
până ce am să pot zbura negru tărcat au roşu
în preajma luminii mereu mai aproape
muruind într-o seară prăbuşit între file

numai undele aureole negre
încâlcite vor fi în văzduhuri opace
şi eu voi rămâne un epitaf maliţios
în moartea de silex de cuarţ şi de mică.