Era o zi de vară la ţărmul mării-n nord
Cu soarele pe plajă suav precum un vin.
Foşneau în vânturi pinii ca marea în fiord,
Te oglindeai în mine ca Loreley în Rhin.

Chemam din larguri marea cu mii de flori albe,
Să-şi verse-argintăria lângă picioru-ţi in;
Şi visele-mi în preajmă-ţi zburau cu aripi dalbe,
Dar tu-mi cântai în suflet ca fata de pe Rhin.

Aş fi voit cu braţul să te-nfăşor ca vântul
Şi ca lumina verii să curg pe şoldu-ţi plin,
Să trec prin păru-ţi moale, şi-n briză răsfirându-l,
Să sting din mine cântul călătorind pe Rhin.

Erai acolo-naltă, dar rămâneai departe,
Te-apropiam cu gura, dar lunecai felin;
Simţeam aproape clipa ce şi-astăzi ne desparte,
Reeditând finalul legendei de la Rhin.

S-a frânt în valuri luntrea iubirii-nfiripate,
Dar ochii tăi şi astăzi mă ard ca un suspin.
Mă chemi din depărtare cu braţele-nălţate,
De-mi pare-un cântec totul, cu-o fată de pe Rhin.