Albastră urcă seara. Cerul lin
Adie răcoros şi cristalin.
Doar pânzele-aninate de catarg
Ne dau de ştirea vântului din larg.

Când tremură în unduiri mărunte
Şi când se-ndoaie bolta peste punte,
Suflate-n buciume din zori
De îngeri şi zefiri buccinători.

Îi văd tăind cu aripa pe sus
Drum lung din răsărit către apus,
Vâslind prin cerul curăţat de nori
Cu ţipete şi zarvă de cocori.

Le flutură vestmântul lor de in
Şi-n cerul miruit şi mai senin
Piciorul dezgolit pătează seara:
Un trandafir ca zorii şi ca para.

Călătorim sub blândul lor îndemn,
Ne poartă lin corabia de lemn,
Şi zborul lor se-nalţă-n tremurate
Roţi mari în pacea nopţii legănate.

1932