"Regăsescu-mă pe drumul
Începutului, străbunul."
Lucian Blaga



Întoarce-m-aş lângă pământul natal,
Întoarce-m-aş lângă brazda neagră, aromată,
Părăsită de treizeci de ani.

Ţărâna natală radiază-n mine:
Oază-n deşertul anilor. Mă refugiez,
Veghez în grădinile ei purpurii
Când e prea puţină ziuă pe lume.

Întoarce-m-aş să-mi recapăt rădăcinile,
Oricât de răsucite şi gângave. Sunt ale mele!
Am cerul natal! Am leagănul, am arcul, am viile!
Ascultai cum se nasc bocetele şi narcisele pe movilele străbunilor.

Acolo nu mi-e teamă de turlele morţii,
Acolo nu mi-e teamă de viaţă!
Acolo plantele m-ar primi sensibile şi
Fragede, semănând cu mâna mea dreaptă.

Le-aş dărui soarele meu să le-ascult germinaţia,
Să le grăbesc suişul, să le simt pârguirea şi
Palpitaţia sub graţioasa pace de vară.

Noaptea neagră ca o brazdă, hermetica noapte
Ne-ar îngropa de fiecare dată, pe furiş, împreună
Ne-ar amesteca cu drumul şi ne-ar macera taciturnă.