Pasul nostru carnal atacă sufletele
Fiinţelor aproape moarte,
Ce răsună precum un crescendo
Al baladei unei false goliciuni.
Goliciunea este pretinsă
Până şi de îngerul ce înainte,
Protector, plin de lumină şi ace,
Îmi stătea în dreapta umerilor.
Goliciunea planează tragic
În interiorul oamenilor
Nebuni de culori oarbe...
Destrămarea. Boala. Regretul.
Îmi trezesc dezgustul de sine,
Căci îmi descompun trăirile afective
Şi le mutilez precum un sadic
Însetat de roşu...
Dar ce mai contează?
Oricum oamenii caracterizaţi de raţiune
Ucid zi de zi în ei
Tot ceea ce decid că este de prisos,
Neputând însă să realizeze,
Că îşi anulează întreaga existenţă.
Nebunia. Psihoza. Mania
Îmi trezesc doar sentimente de gratitudine.
Prefer să simt, să simt setea de dezechilibru,
De viaţă, de iubire, de orbire...
În loc să mor zi de zi absorbită
De raţiune, logică şi echilibru.