Acum ni-s ochii afluenţi,
Şi-n golf de piepturi cresc mareele vieţii.
Aleargă seva bucuriei către culmi
Prin bezna tulpinelor noastre prăbuşite.

În linişte pândită, genunea gurii soarbe
Topite avalanşe de suflare.

Corolă vie şi însingurată,
Sub furtunile mele te strâng,
Şi te împrăştii pe landele de vis
Ca lentele şi călătoarele polenuri.
Neştiutul ne mână şi ne doare
Plute sfărmate de zăpoare;
Zaimf stelar ne ocroteşte rătăcirea
Când ne oprim pe un nisip de alintări.

Dăruită mie ca o prăpastie muntelui
Cu pietre prăvălite-n fund de rutul căprioarelor,
Târziu într-un sărut abia mi te iveşti
Precum transpare arborele-ntreg
În netezimea clară de răşină.

Noi legănaţi şi gemeni la-nceput,
Ne regăsim, dar nu ne recunoaştem,
Ca unduirea unei holde mistuite
De pietrele unite ale morilor.