Stau în sara liniºtitã sub castanul înflorit
La o masã-n trei picioare de brad sur ºi învechit.
Pe subt pomi trimite raze ascuþite asfinþitul,
Peste masa cenuºie încrestatã cu cuþitul.

Trece-un uliu spre pãdurea ce se clatinã în vale,
Însemnând peste-o ogradã o bulboanã de spirale.

Între pomi, într-o poianã printre crengi cadelniþând,
Vãd ºtiubeie vãruite, toate aºezate-n rând, -
ªi privind prisaca albã cu cãsuþe argintii,
Mi se pare cã-n poianã e un sat pentru copii.

Peste valea unde creºte tot mai des pãdurea-naltã,
Într-un iaz cu ape limpezi cântã un buhai de baltã,
Cântu-i somnoros de bucium, din adâncuri verzi de ape,
Rãcoros rãsunã-n frunza din copacii de pe-aproape.

Soarele cãzut pe dealuri, ca din gura unei gropi
Scânteiazã frunze albe prinse-n vârfuri lungi de plopi,
ªi acum abia sclipeºte peste-acoperiºul lucii,
În clopotniþa din zare, rãstignit pe vârful crucii.