Îmi imaginez un spaţiu decorat ca un pian albastru-electric,
cu eleganţa pe care ar avea-o un pian încarnat,
probabil culorile se jucau de-a sunetele.
Dar ce este mai frumos când
alegi ce personaje să pui?
Eu, care tânjesc după înalta sterilitate,
îmbrăcat în emoţii umane
ca nişte haine ce nu-mi vin bine,
şi totuşi emoţiile alea s-au lipit de piele
(ca acea dată când m-am spălat pe mâini cu suc artificial)
şi totuşi
ceva ar putea fi dulce.
Chiar dacă toate lucrurile acestea inutile
îmi tot scad pofta de paşi.
Cineva poate că a intrat în suflet
mai bine decât mine.
Dar ar putea fi dulce
acest amar joc de teatru,
deşi lacrimile circulă cu viteza unei maşini de lux
când îţi aminteşti cum mergeai printr-o lagună
sub cerul pe care stelele, planetele
şi soarele-copil convieţuiau...