Ieşisem din cinematograful acela de la periferie unde
rulase-un film mut,
Ţinându-ne-atât de sfioşi de mână... Cânta un pian...
Şi când ne-am oprit în mijlocul străzii şi m-ai întrebat,
visătoare, ce am,
Uitându-neţintă unul la altul, deodată, ne-am
recunoscut!

Eram (Dumnezeule!) domnul ce tocmai coborâse din
vechea cabrioletă,
Cu fracul boţit şi jobenul sub braţ, venit ca să fure spre
seară,
Motanul familiei şi tu erai, sigur, naiva subretă
Ce-l vede şi ţipă, şi el o împuşcă-ntre sânii bombaţi,
şi-apoi o iubeşte-n cămară...

Şi-atunci ne-am dat drumul la mâini şi-amândoi, pe
trotuare,
Am luat-o la fugă cuprinşi de-o teribilă panică
Şi-n urmă, deasupra grilajelor, cărnoase şi
necruţătoare,
Plante gigante creşteau, ca să ne tragă-napoi, în
Grădina Botanică!!