Bufon al regilor şi-al tuturor, e timpul
să schimbi în urmă floarea cu o lance
şi să loveşti în chipul ce tresaltă
în faţa ta cu gesturi studiate.

Poate un trăsnet se va strânge-n coaste.
Te vei simţi centurionul de sub cruce,
sclav ţie însuţi şi călău pe o colină
pe care nimeni nu mai vrea s-o urce.

Ridică-te, eşti singur, ai curajul
să te priveşti în faţă şi să juri
că nu-i al tău nici pieptul, nici braţul, nici obrazul
acestei neguroase imposturi.

Tu eşti doar o imagine, grimasă,
părerea unei lănci, nu lancea-n sine
eşti urma unui trup ce devorat se lasă
de un surâs bufon rememorat în fine.