Se aud la Detunata, cum Humorul are gură,
Babele, bătu-le-ar Toaca, trăncănind pe arătură,
Cum se vaită Moldoveanu şi Neagoiu,-n defileu,
C-au uitat ce e Găina, ori, ce-i ăla…Penteleu,

Ajungând ca Piatra Arsă, făr-un şfanţ în Caraiman,
Cu Feleacu’, ce e-n casă, ăl mai mare bolovan,
Şi-au strigat la Porţi de Fier, să-i audă vreun Ceahlău,
De Măcin, de trai mizer, cât o duc, ei, de Rarău,

Regretând că, la-nceput, nu i-au luat pe Făgăraş
Să-i arunce peste Prut, unde-au supt din carandaş,
Ori, să-i strângă de Gutâi, în vreo grotă La Zaplaz,
Şi să pună Cheia-n cui, printre alea din Bicaz,

De-au ajuns la Clăbucet, cu Parângu’ ce se uscă,
Fi’n’că Bùcura, schelet, n-o scoţi din Poiana Ruscă,
Iară Ghiţu şi Ciomatu, pentru ultimul coltuc,
Lotru, doar s-audă satul, neavând nimic la Ciuc ;

Numai Neamţu’, se spera, să ridice ţărişoara,
Însă, din Stâncoşi, câţiva, îi ciordiră Scărişoara,
Şi cum umblă Sfinxu’, Tâmpa, cu Gurghiu’ la Bucegi,
Retezat, la culme, Omul, greu e astăzi să-l mai dregi,

A tăiat-o prin Curbură, Apusenii l-au tentat,
Nu mai e Întorsătură, înjurând chiar răspicat :
Dă-i în, Peştera Muierii ! de zmintiţi şi de mişei,
Vreau şi io trai, ca boierii ! Păi…ce, Pirineii mei !

Valeriu Cercel