Nedumerit o clipă, sub un văzduh de foc,
Stă cântul ciocârliei, târzie creangă-n vânt,
Şi nu se recunoaşte aceluiaşi noroc
Sol paşnic, şi aceluiaşi pământ.
A fost un dans de holde, pe-aicea, ieri. Azi nu-i.
Fântâni arteziene, vibrând ca-n mitul getic,
Îşi decantau metalul, ţâşnit în fir gălbui,
Şi murmurând frenetic.
Covorul, de mătase şi aur, adunat,
Din zori până la ceasul când steaua-n cer se ştie,
Câmp crud şi beat de cântec de greier a lăsat,
Pe care plugul iarăşi o să-l scrie -
La fel, dar cât de altfel o să-l scrie!