Mereu a fost tot cerul senin ca de cristal,
Şi numai flori rodise pământul meu natal,

Dar până şi mixandra un rug de flori crescu,
Când aţi zâmbit asupra-i şi soarele şi tu…

Mă-ntreb în care piatră a vechilor poteci
Sta adormită Marea Sarmatică de veci,

Căci din maramă părul voind să ţi-l desprind,
S-a auzit o mare aşa de stins foşnind…

Ca pe-un urmuz, în măduvi adânci, de bolovani,
O ghemuise frigul răsmiilor de ani-

Crescuse muşchi pe somnul cât erele întins,
Dar a foşnit când părul abia ţi l-am atins...