plouă tăios
desenez cu degetul pe geamul aburit o gară
călcâiul ploii apasă tot mai violent
împrejurul
s-a mai împlinit o toamnă
au mai plecat atâţia oameni
fără destinaţie cunoscută
distanţa dintre noi
e o treaptă către cer pe timp de furtună
în colţul camerei pe taburet
o lumânare pastrează vie speranţa
pe noptieră poza ta îmi surâde

de când ai plecat a plouat continuu
cu pierderi de memorie
iubirea ta mi-a rămas ca un frig
în măduva oaselor

fiecare rafală de vânt
aminteşte de ultimul peron
cu mine răscolit de ruperi de nori
şi fulgerele din privirea ta

desenez cu degetul
un geam aburit
războiul dintre ieri si azi