Din munte în munte ţi-e dat să umbli
După drum alb potrivit pentru schiile tale.

De-acum pe şes şi dealuri
Zăpezile s-au topit,
Noaptea doar o brumă de polei
Văzduhul rece încheagă
Şi poţi călători încremenit pe loc.
În rest s-afundă pasu-n udătură.

Tot mai rar vei da pe-acasă,
Stâlpii de la pridvor s-o scurge-n pământ
Şi mama - cu lacrimile către miazănoapte.
Tot mai circulare potecile şi mai puţine;
Panta tot mai primejdioasă,
Vara-i aproape
Şi-i o primejdie soarele încins pentru tine.
Calcă pământul brut şi piatra neagră
Pe urmele tale.
Mânat din spate ca de un roi de viespi,
Te pierzi în ceţuri învolburate sus
Pe zi ce trece
Laşi vorbe răguşite pe la porţi de lemn
În schimbul unui pahar de apă
Şi-n lătrat de câini
Te alungi mereu urcând
Cu drumul peste tine;
De-acolo, de pe cel mai înalt vârf,
În mijlocul verii;
Din zodia noastră vei dispare,
Schiorule,
Spre muntele înzăpezit întotdeauna.