D-lui Ovid Densusianu

"Mais vous, Maître, certain que toute gloire est nue,
Vous marchiez dans la vie et dans la vérité
Vers l'invisible étoile en vous-même apparue."
HENRI DE RÉGNIER


În apa moartă-a serii amurgul a murit -
Şi-n suflet piere umbra trecutului cernit;
Iluziile plăpânde vor fi reci flori de scrum -
Ca doi copii pleca-vom pe al tăcerii drum.

În agonia seri, când roze cad din cer
Şi-n suflte când avântul spre viaţă e stingher,
O, soră a durerii, înfioraţi, ca-n vis,
Să n-ascultăm trecutul ce geme-n noi, închis.

Nu tremura - sfielnic, întinde-mi mâna albă:
Pe ochii-ţi trişti, de noapte, cad amintiri în salbă,
În părul tău de soare se-anină stele reci -
Te pleacă pe-al meu umăr şi-n visu-mi toată treci.

Imaterială, trece fiinţa-ţi sfântă-n mine
(Vezi, îngeri şi ei zboară prin sferele divine);
O, soră-a bucuriei, în clipa nouă, rară,
Nu poate fi durere ce-nvinsă să nu piară.

În zbor strivi-vom noaptea, cu zori de infinit
În suflete ca roua, şi laur neminţit
Umbri-va fruntea albă, mai albă printre crini -
Doi exilaţi în suflet, fugind de noi, străini...

Cad stelele zăpadă pe drumuri înstelate -
Şi din adânc pământul zadarnic vremea bate;
O, soră-a veşniciei, mai albă printre crini,
Noi vom cânta exilul încununaţi cu spini.