Şi eu mă simt etern, o, stelelor
Şi oglindirea voastră-n mine-ncape
V-adun surâsu-ncremenit pe ape
Şi-aştept cu voi descântul ielelor.

Şi eu mă ştiu etern, o, munţilor
Nălţimea-vă spre-albastru-n mine-o plimb
Ţintesc încercuirea crestelor în nimb
Şi-n seară înclinăm amprenta frunţilor.

Ca voi, etern, sunt şi eu, mărilor
Şi purităţi din funduri verzi eu cern,
Aştept învolburări de val etern
Înaripat să şteargă ceaţa zărilor.

Scântei din veşnicia zeului
Durăm eternul peste loc şi veac
Aceeaşi umbră sfântă de copac
Ne-nvăluie sub cupola curcubeului.


[1934]