De căldura dorului mi s-au copt ai sânilor fragi...
Unde-s să-i pască umedele tale buze răcoroase şi dragi
mândrul meu cerb cu luceafăr de aur în frunte
şi glas tânguios ce răsună văile şi pădurile din munte?
Mugetu-ţi de dragoste, ca vântul de la miazăzi, nu-mi adie pe ponoare
apele sângelui şi desişul mătăsos al pletelor să-mi înfioare,
iar paşii sprintenelor tale glesne nu-i aud apropiindu-se
şi carnea, de tropotul lor nu mi-o simt sguduindu-se...
Unde eşti? Unde eşti? domnul, stăpânul şi singurul meu dor?
Nu te-a săgetat oare în vreun luminiş, urâtul -, răul vânător?
Fugi de cărările tristeţii, iubitule, şi tupilându-te uşure
ascunde-te în braţele-mi ce te chiamă ca o ocrotitoare pădure.