Ştiu, răcoarea copleşeşte mâna,
Obosesc izvoarele din vine,
La apusul soarelui, ţărâna
Îşi aşterne umbra peste mine.

Arderi se topesc abia-ncepute,
Braţul scapă vâsla prea curînd,
Trupul zvelt mi-l seceră prea iute
Trupul nevăzut alunecând,

Dar destul! Cu fruntea voi răzbi,-
Cerb al zării fulgerând în salt –
Să despic în rotitoarea zi
Drum elastic clipei şi înalt.

Din arborescentul creştet n-o să-mi scape
Timpul, snop de arderi rectilinii,
Când ţâşnirea mea va fi aproape
De viteza fulgerată a luminii.