Cântă în foi o pasăre
ce rătăceşte şi nu se ştie
unde e (pe picior
urcându-se când mergi?).

Rochie albastră,
vântul de lacrimi îl ştergi.

În iarbă şi ţărână
scormonită de coarne
tălpile le punem -
în umbra câmpului
căreia ne supunem.

Înaltă e poarta şesului -
arc în care snopii
cununii nu se văd,
căci e-ntuneric la buza gropii.

Să ne încumetăm
în ţarina cu cârji de răsărită
ce sună a argint?

Călcăm pe mărgărint.