Insula să mă lase guşterilor, când plouă,
Câinelui din bezna grădinei lui Assan,
Botului întins, în ţară nouă,
De malul blând şi dulce dunărean.
Smochinului cu rodul de soare copt şi cald,
Valurilor, în cute şi în fald,
Culcate noaptea 'n vaduri sub lună,
Cum se cuvine, albastră şi lină şi bună.
Vaporulu ivit, fir alb pe ţărm sârbesc,
Cum paşii lui Iisus, tot aici se ivesc,
Sub capacul boltei arse
Sprijinite de pilaştrii.
Să mă lase zărei largi, întoarse,
Orientului trântit printre aştrii,
Arome, filtre, văluri, narghilele şi cânt.
Strecoare-i jalei mele, în jar de rugini roase,
Viul argint al şopârlei mici pe pământ.

...Să o ridice în halucinarea regală a broaştei ţestoase.