Când se-nsenină cerul, cu mii de stele-n faţă,
Nemărginirea mării în raze se răsfaţă;
Iar când îşi pune slava un obrăzar de nori,
Pe mare cade noapte, iar vântul dă fiori...

Şi lacrimile slăvii, şi fulgerele-i toate
Ea le primeşte-n sânu-i ce plânge şi se zbate,
...Iubito! Astfel viaţa-mi legată-i de a ta,
Din cea dintâi clipită de-nfioarare-a mea...

Zâmbeşti? Pe chipu-mi cade o rază fericită...
Urăşti? Îndrept spre duşmani o spadă ascuţită;
Iar când te văd în lacrimi, mi-e sufletul cernit
Şi-n pieptul meu se zbate un demon răzvrătit...