Inundau copiii uliţele satului,
în câte o casă intrau şi mamele
îi mângâiau pe creştet ca şi cum
dintotdeauna ar fi fost ai lor.
Se mirau femeile, se mirau bărbaţii:
azi vin copii mai mult ca oricând,
e prea vârtos pământul, la fiecare pas
din carnea lui ţâşneşte un copil.
Şi-ntr-adevăr, în serile cu umblet
un suflet se rupea spre sat.
Curgea în zdrenţe liniştea câmpiei
iar satul se apleca spre ei
si-i ridica în braţe pe rând.
Însă noaptea, din paturile lor, copiii
se dădeau jos şi alergau pe câmp tăcuţi,
se prindeau la loc în vrejuri, în tufe, în pomi
şi după ce visau destul
se întorceau nedumeriţi si somnoroşi.